Sfantul nou mucenic Evghenie Rodionov, martirizat pe 23 mai 1996

Sfântul Nou Mucenic Evghenie s-a născut pe 23.05.1977 în apropiere de Moscova, mai precis în satul Kurilovo, în regiunea oraşului Podolsk. Era unicul fiu al familiei, botezat din copilărie creştin ortodox. Mama sa se numeşte Liubovi Vasilievna.

În 1989, bunica sa l-a dus pe micul Evghenie la biserică pentru a se spovedi pentru prima dată şi pentru a se împărtăşi cu Preacuratele Taine. Preotul, văzând că Evghenie nu purta cruce, i-a dat în timpul Spovedaniei o cruciuliţă pe care Evghenie nu a mai scos-o niciodată de la gât. A legat-o cu un şnur gros. Mama sa, văzându-l că poartă cruce, l-a îndemnat să o scoată, întrucât, aşa cum a spus, colegii de şcoală îşi vor bate joc de el. Evghenie nu i-a răspuns, dar nici nu a ascultat-o.

Când şi-a terminat studiile, în 1994 a lucrat ca fabricant de mobilă, meserie ce i-a adus mult câştig. Pe 25 iunie 1995 s-a prezentat pentru înrolare în armată, iar după încheierea studiilor generale, a fost repartizat la posturile militare de la graniţa cu Cecenia şi Inguşetia.

Exact o lună mai târziu, pe 23.02.1996, a fost luat ostatic. Luarea sa ca ostatic a avut loc astfel:
Serviciul militar a trimis 4 soldaţi, printre care şi Evghenie pentru a controla autovehiculele care circulau pe un anumit drum. Din nefericire, cei responsabili, i-au trimis pe soldaţi fără să existe vreo organizare în prealabil. Postul nu prezenta surse de iluminare şi siguranţă. Pe acest drum treceau foarte des ceceni, transportând arme, ostatici şi droguri. În acea noapte a trecut pe drumul respectiv o ambulanţă. Când soldaţii au oprit-o pentru control, deodată din ea au coborât peste zece ceceni, foarte bine înarmaţi. A urmat o ciocnire, în urma căreia cei patru soldaţi au fost imobilizaţi.

Asta a avut loc la ora 3 noaptea. La ora 4 au venit alţi soldaţi pentru schimbarea postului. Bineînţeles, nu i-au găsit pe cei patru şi şi-au dat imediat seama ce se întâmplase. După câteva zile, serviciul militar i-a înştiinţat pe părinţii soldaţilor că aceştia au dezertat. Mama lui Evghenie a înţeles că nu era vorba de dezertare, ci de luare ca ostatic şi a plecat, punându-şi viaţa în pericol, în Cecenia, pentru a-şi găsi copilul. A ajuns în oraşul Hankala şi după multe eforturi a luat legătura cu capii rebelilor ceceni, încercând să afle de soarta lui Evghenie. Ştia că cecenii nu îi omoară imediat pe ostatici, ci aşteaptă în eventualitatea obţinerii banilor de răscumpărare, după care îi eliberează.

Chiar aceştia i-au spus că fiul ei trăia, dar era ostatic şi au tăcut cu înţeles, încercând să socotească câţi bani ar fi putut obţine de la ea. Pe atunci, un soldat ostatic în viaţă “costa” 10.000 de dolari, în timp ce un demnitar militar 50.000 de dolari.

Când au înţeles că nu era vorba să câştige destui bani, s-au hotărât să-l ucidă. Mama sa a mers peste tot căutându-l, a străbătut sate, drumuri minate, fronturi de ciocniri armate, a cunoscut mulţi demnitari ceceni şi după cum spune ea însăşi, a trecut prin întreg iadul.

Din prima zi a luării ca ostatic a lui Evghenie, care a durat 100 de zile, cecenii, văzând că purta cruce, au încercat să-l facă să cedeze psihic, încât să reuşească, dacă era posibil, să-l oblige să se lepede de credinţa sa, să-şi scoată crucea, să devină musulman, să devină călău şi ucigaş al celorlalţi ostatici ruşi. Evghenie a refuzat toate aceste “oferte”, şi în ciuda bătăilor neîncetate, a chinurilor şi a promisiunilor că va trăi dacă îşi va scoate crucea, nu au reuşit să îl facă să cedeze. Mai târziu, chiar conducătorii acestei grupări cecene i-au spus mamei sale: “Dacă fiul tău ar fi devenit ca unul dintre noi, nu ar fi suferit nimic”.

Pe 23 mai 1996, adică de ziua sa de naştere, i-au luat pe cei 4 soldaţi ostatici, printre care era şi Evghenie, şi i-au dus să-i omoare. Mai întâi i-au omorât pe cei trei împreună-captivi cu el. Apoi, i-au cerut pentru ultima dată lui Evghenie să-şi scoată crucea, spunând: “Ne jurăm pe Allah că vei rămâne în viaţă”. Evghenie a refuzat din nou şi atunci a suferit înfricoşătorul său martiriu.

L-au înjunghiat cu un cuţit, tăindu-i în întregime capul, dar n-au îndrăznit să-i scoată crucea de la gât.
L-au îngropat cu crucea, dar fără cap. În cele din urmă, mama sa l-a găsit pe Evghenie după 9 luni şi din nou cecenii au cerut 4000 de dolari ca să îi dea trupul. I-au dat şi caseta video cu martiriul fiului ei şi i-au povestit ei înşişi despre cele legate de luarea ca ostatic şi despre chinurile lui Evghenie.

Mama lui Evghenie şi-a vândut casa şi orice a mai putut, chiar şi haine, pentru a putea, pe de o parte, să dea banii ceruţi, pe de altă parte, pentru a acoperi cheltuielile de dezgropare, pentru sicriul special, transport etc., care nu au fost mici.

În cele din urmă, pe 20 noiembrie 1996, trupul a fost adus în satul lor şi a fost îngropat în cimitir. După câteva zile, tatăl lui Evghenie a murit, de durere, lângă mormânt. La scurt timp, în diferite regiuni ale Rusiei Noul Mucenic Evghenie a început să se arate şi să facă minuni.

În continuare, prezentăm câteva mărturii şi intervenţii minunate:
O fetiţă care locuia într-un orfelinat ortodox, a povestit că i s-a arătat un soldat înalt cu o mantie roşie, care i-a spus că este Evghenie, a luat-o de mână şi a condus-o către biserică. Fetiţa spune: “Am fost surprinsă de faptul că purta mantie roşie, întrucât soldaţii nu poartă astăzi o astfel de mantie şi m-am gândit că această mantie trebuie să fie mantie de mucenic”.

În multe biserici, a fost văzut un soldat cu mantie ca de foc, ce îi ajută pe ostaticii din Cecenia să evadeze din prizonierat şi să scape de orice pericole, cum ar fi mine etc.

Într-un spital de răniţi de război, soldaţii răniţi au observat că un nou mucenic Evghenie îi ajută, mai ales când au dureri mari. Când unii dintre aceştia au mers la Catedrala Mântuitorului din Moscova, au văzut icoana Sfântului Mucenic şi l-au recunoscut pe cel care îi ajutase.

Pe soldatul cu mantie roşie îl cunosc cei din temniţe. Mai cu seamă îi ajută pe cei asupriţi şi pe cei zdrobiţi sufleteşte din cauza întemniţării lor.

În 1997, cu binecuvântarea Patriarhului Alexei, a fost publicată o carte cu titlul “Noul Mucenic al lui Hristos – soldatul Evghenie”.  Un preot pe nume Vadin Skiarensko a trimis Patriarhiei un raport în care scria că izvorăşte mir din coperta cu fotografia Sfântului.

După 3 ani şi 3 luni, conducătorul şi tot grupul său, ucigaşii lui Evghenie, au fost omorâţi chiar de ceceni în urma unor ciocniri civile.

Pe întreg răstimpul anului, dar mai cu seamă de ziua muceniciei sale, pe 23 mai, vin în pelerinaj la mormântul său mulţi credincioşi şi au loc multe minuni.

sursa: http://acvila30.wordpress.com/2012/05/23/sfantul-nou-mucenic-evghenie-rodionov-martirizat-pe-23-mai-1996/

Ce se face cu darul D-voastra

Luna trecuta (aprilie 2012) am reusit sa ajutam din darurile D-voastra doi copii cu grave probleme de sanatate din Romania.

Primul caz: s-au donat 4000 nok

Nicole – Anamaria are 3 ani şi suferă de o afecţiune gravă la ochi. În 2009, micuţa a fost diagnosticată cu subluxaţie bilaterală a cristalinului şi Sindrom Marfan.
Ca să nu-şi piardă vederea, fetiţa are nevoie de implant de cristalin la ambii ochi. Singura şansă a fetiţei este intervenţia chirurgicală care se poate face la o clinică din Germania. Operaţia costă 15.000 de euro.  Mai multe detalii aici

Al doilea caz: s-au donat 6000 nok

Se numeşte ŞTEFAN Tudor Vladimir, are 3 ani şi 10 luni, iar de ceva vreme partenerul lui de joacă se numeşte Limfo-histiocitoză hemofagocitară, un fel de cancer al sângelui. Vladimir este internat la Clinica de Pediatrie a Spitalului Universitar din Bonn, Secţia Hemato-Oncologie şi are nevoie urgentă de un transplant de celule stem pentru a-i salva viaţa. Mai multe detalii aici

Întâlnirea tinerilor ortodocși români din Europa de Nord 3-6 mai 2012 (video + poze)

 În perioada 3-6 mai 2012, Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a organizat în localitatea Lem din Peninsula Iutlanda, Danemarca, într-un complex special amenajat pentru astfel de manifestări, întâlnirea generală a tinerilor români din țările scandinave, cu tema: „Tinereţea care alină boala. Grija tinerilor faţă de cei aflaţi în suferinţă”.  La această întâlnire a participat alături de tinerii români, suedezi, norvegieni şi danezi, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi, însoţit de preoţi din parohiile din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. A fost invitat să participe la întâlnire  şi binecunoscutul duhovnic, Părintele Ioan Cojanu, Stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia.

 Întrunirea din localitatea daneză Lem a avut un program liturgic intens, dar şi unul plin de activităţi recreative, după cum a declarat Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord:

 „În fiecare zi s-au săvârşit sfintele slujbe precum Utrenia, Sfânta Liturghie, Vecernia. Am săvârşit și Taina Sfântului Maslu la care au participat şi alţi credincioşi, care s-au rugat împreună cu tinerii pentru necazurile și trebuințele lor. După Sfânta Liturghie şi gustarea de dimineaţă au avut loc cuvântări şi dialoguri pe marginea temei. Astfel, fiecare a avut prilejul să se prezinte şi să-şi împărtăşească implicarea şi experienţa sa în ajutarea celor bolnavi sau aflaţi în necazuri şi încercări. În timpul dintre sesiuni s-au organizat mai multe drumeţii recreative în fiordurile de pe coasta de vest a Danemarcei, jocuri sportive şi chiar dansuri populare tradiţionale româneşti, tinerii având ocazia să se cunoască mai bine şi să-şi împărtăşească experienţele dobândite aici în diasporă”, a precizat Preasfinţia Sa.

 Duminică, 6 mai 2012, toţi tinerii, au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie, împreună cu un sobor de preoți, în străvechea biserică de piatră din incinta complexului, după cum a mai spus Preasfințitul Părinte Episcop Macarie:

 „Ca o încununare a comuniunii tinerilor participanţi la întrunirea din aceste zile, am săvârşit astăzi Taina Sfintei Liturghii în străvechea biserică de piatră din incinta complexului şi am transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, tinerii împărtăşindu-se astfel de sfaturile şi de grija părintească a Preafericirii Sale. Ne-am bucurat că atât tinerii, cât şi credincioşii care au venit în aceste zile la sfintele slujbe, s-au spovedit şi s-au împărtăşit în număr foarte mare împreună cu copilaşii noştri. De asemenea, în cadrul agapei festive s-a făcut lansarea noului număr al publicaţiei „Cruce şi Înviere”, editată de una dintre parohiile noastre de aici, din nordul Danemarcei, din oraşul Aarhus”.

poze: http://galerie.parohiaoslo.net/

 

Uciderea oamenilor din milă

Euthanasia nu este un concept nou: de la spartanii care aruncau copiii bolnavi sau neviabili pe stâncile cetăţii până la practicile tribale africane care suprimau viaţa copiilor cu dizabilităţi, ea s-a extins astăzi devenind un fenomen de dezbatere mondială.

Într-o societate care se numeşte civilizată, se vorbeşte tot mai mult de „dreptul de a muri” şi despre „calitatea vieţii”, două concepte străine de învăţătura creştină şi care adăpostesc, în spatele bunelor intenţii, adevăruri monstruoase cu privire la persoana umană care poate fi ucisă sau ucigaşă, după caz. De fapt, într-o societate decreştinată şi plină de barbarie corect politică, universalitatea morţii pentru oameni a micşorat extrem valoarea vieţii umane, dăruite de Dumnezeu şi hotărâtoare pentru veşnicia persoanei. Viaţa a devneit aşadar o monedă de schimb, material de experiment pentru marile corporaţii farmaceutice sau pivot de îmbogăţire pentru traficanţii de arme care înarmează ambele tabere şi le privesc cum se ucid. Asistăm astăzi la boli fabricate pe calculator, pentru care antidotul este deja pregătit, pentru a fi vândut pe scară largă.

Pentru a da doar un exemplu al acestei diminuări a valorii vieţii umane, să spunem doar că o mare companie alimentară a folosit o tehnică de marketing specială în unele ţări din Africa. A dat gratuit lapte praf femeilor lehuze timp de trei luni, iar apoi a vândut laptele praf cu preţuri exorbitante. Ceea ce se întâmpla era că toate femeile, din ignoranţă, primeau laptele praf şi-l dădeau la copii, timp în care sânul lor seca, iar apoi priveau neputincioase cum pruncii lor mor de foame. O astfel de politică a ucis cu sânge rece din strategii comerciale, sute de mii de copii într-un an. Numai după un boicot pe scară largă a produselor acestei companii, iniţiat de Bisericile creştine, comercianţii de moarte au oprit carnagiul care începea benevolent, cu daruri, pentru a-ţi lua mai apoi viaţa.

Eutanasia este de fapt o crimă de a ucide oameni fără apărare, care dintr-un motiv sau altul îşi exprimă dorinţa de a muri. Însă ceea ce este mai grav, este faptul că majoritatea bătrânilor care cer moartea nu sunt în deplinătatea facultăţilor mintale, sau sunt convinşi pe diverse căi să o dorească.

Această crimă este mascată în mod divers, în primul rând lingvistic. Astfel, crimnalii în halate albe spun că ei „ajută să moară” pe cei ce doresc asta. De fapt nu îi ajută să moară ci îi omoară de-a binelea. Injecţiile letale sunt provocatoare de moarte la modul absolut.

Credinţa creştină afirmă răspicat că nimic nu are mai mare valoare decât viaţa umană, şi o clipă de viaţă, trăită în pocăinţă, poate compensa o viaţă de înstrăinare de Dumnezeu. Cazul tâlharului de pe Cruce este revelator. Eutanasia este de fapt o ucidere din motive financiare, cel ce moare cheltuind în viziunea celorlalţi, fără suflet, prea mult. Omul are suflet nemuritor şi este creat după chipul lui Dumnezeu cel nemuritor, aşa că moartea trebuie să fie momentul suprem de înţelegere a vieţii, pragul dintre cele două vieţi, una vremelnică şi relativă, alta veşnică şi definitivă.

Umanismul secular clamează că fiecare viaţă are calitatea ei, adică abilităţi, circumstanţe, suferinţă şi alţi factori care o fac mai bună sau mai rea. Acest concept este însă reductiv, absurd şi criminal, pentru că neglijează unicitatea vieţii fără de care se poate justifica orice ucidere.

Eutanasia, precum alte realităţi monstruoase ale vremii noastre, foloseşte în mod aberant structura creştină a „milei” (charity) pentru a justifica uciderea celor bătrâni, bolnavi şi slabi. Şi aceasta pe temeiul libertăţii, care de fapt este împlinirea vieţii umane, nu suprimarea ei. Dorinţa de a muri poate fi semnul unei disfuncţii sau a disperării, însă sângele rece cu care medicina aplică medicamente care omoară este mult mai aproape de lagărele de concentrare naziste decât de milostivirea creştină, care ajută, dă sens, putere şi viaţă oamenilor.

De fapt, eutanasia este o industrie ca oricare alta, aşa cum este cea a avorturilor, de armament sau de droguri, care aprovizionează lumea cu instrumente ale morţii, pentru a obţine profituri fabuloase.

sursa: http://www.doxologia.ro/societate/terapie-pentru-suflet/uciderea-oamenilor-din-mila

Oare pana cand…?

„Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi!”

Odată, o corabie cu câteva sute de oameni călătorea spre Ierusalim. Pe cale, la corabie s-a stricat ceva şi căpitanul a zis:

- Trebuie să ancorăm undeva pentru a repara corabia.

Şi, văzând în depărtare o insulă care părea pustie, s-au apropiat de ea, au ancorat şi au mers mai departe cu bărcile.

Era o insulă cu multă vegetaţie. Oamenii au ieşit şi ei din corabie şi au început să umble pe insulă să vadă ce fel de pământ era acolo, pentru că vedeau flori diferite, păsări diferite faţă de ce văzuseră în ţara lor. Şi, aşezându-se ei să mănânce, văd deodată trei oameni care fugeau şi ziceau aşa:

- Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi.

Atâta spuneau, dar, vorbind în limba corăbierilor, aceştia îi înţelegeau.

Şi toţi se întrebau ce e cu aceşti oameni, aşa că au alergat după ei prin pădure, i-au înconjurat şi i-au dus apoi la comandantul corabiei. Acesta i-a întrebat:

- De unde sunteţi voi? De când staţi aici?

Dar aceia păreau că îşi uitaseră limba, pentru că nu spuneau decât “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”. Apoi, uşor au început să spună:

- Acum vreo 30 de ani, aproape de această insulă s-a sfărâmat o corabie. Noi eram copii şi am ajuns aici pe câteva scânduri. Erau şi părinţii noştri pe vapor, dar ei au murit. Şi trăim aici de atunci.

- Şi din ce trăiţi?

- Am găsit aici de mâncare, că sunt nişte pomi pe insulă, cu seminţe, fructe.

Atunci marinarii le-au lăsat din mâncarea pe care o aveau la ei, apoi i-au mai întrebat despre viaţa lor pe insulă. Căpitanul le-a spus:

- Noi plecăm mâine. N-aţi vrea să veniţi cu noi?

- Noi nu mergem nicăieri, vrem să rămânem aici. Avem tot ce ne trebuie şi suntem fericiţi.

- Dar ce sunt vorbele acestea pe care le tot spuneţi mereu: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”?

- Când eram mici am auzit de la părinţii noştri că Dumnezeul nostru este Treime. Unul se cheamă Tatăl, altul Fiul şi altul Duhul Sfânt.

Ei nu ştiau că e un Dumnezeu în trei persoane.

- Şi ne-am gândit că dacă Ei sunt în cer şi noi pe pământ, să ne rugăm ca Aceia trei din cer să ne miluiască pe noi trei de pe pământ. Această rugăciune o ştim: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”.

Pe vapor era şi un episcop care mergea la Sfintele Locuri. Şi el a spus către preoţii care călătoreau şi ei:

- Săracii, nici rugăciunea “Tatăl nostru” nu o ştiu. Haideţi, dacă tot înnoptăm aici, să îi învăţăm.

Şi i-au învăţat preoţii cum să se roage, iar dimineaţa corabia, care fusese reparată, a plecat.

În timp ce vaporul se îndepărta, unul din cei trei a zis:

- Eu am uitat, voi mai ştiţi?

- Nici eu nu mai ştiu.

- Haideţi după vapor, că nu este departe.

Şi au început să fugă pe apă ca pe uscat şi ziceau către cei de pe corabie:

- Mai staţi, mai staţi!

Cei de pe corabie, văzând că aceştia mergeau pe apă, s-au înspăimântat. Corabia a încetinit şi ei s-au putut apropia şi au zis:

- Am uitat “Tatăl nostru”.

Iar episcopul, văzând că merg pe apă fără să se afunde, precum Hristos a mers pe mare, le-a spus:

- Nu mai ziceţi “Tatăl nostru”, ci cum aţi zis până acum, că este bine.

Atunci cei trei s-au prins de mână pe apă şi, plini de bucurie, au zis “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi” până ce au ajuns la mal.

 

Iată puterea rugăciunii şi a credinţei! Ei şi-au dorit să cunoască învăţătura despre Sfânta Treime, dar nu au putut să o descopere dintr-odată. Ei ştiau de un Dumnezeu în trei persoane şi se rugau neîncetat, dar când ziceau aceasta, o rosteau din toată inima. Iar Dumnezeu le-a dat să fie sfinţi.

sursa: http://ortodoxia.md/ortodoxia-pentru-copii/4979-trei-voi-trei-noi-miluiete-ne-pe-noiq

Mirul de pe degetul preotului

Pe degete preotul avea urme proaspete de mir. Încă un prunc botezat şi uns cu marele mir. Apoi, feţele celor care priveau spre ochii pruncului. Un prieten i-a adus un prosop. Dar nu a putut să şterg mirosul. El a rămas şi rămâne mereu.

   Preotul şterge răni. Credincioşii vorbesc de războiul cu duhurile cele necurate. Dar uită de mirosul mirului. Se întreabă dacă azi părintele din parohie a citit sau nu Molitfele cele mari. Dacă nu le-a citit ce rost are să mirosim mirul şi să vedem bucuria?… Botezaţi au mai fost şi alţii. Contează doar dezlegările şi rugăciunile ce ne scapă de rău…

   Părintele a închis ca de obicei uşa altarul, nu înainte de a fi aşezat cu grijă în chivot sticluţa cu Marele Mir. Obosit a tras uşor dvera ca să vadă dacă mai este cineva în biserică. Dar, nu mai e nimeni…Mirul continuă să miroasă puternic de pe degetele sale. Ochii i se închid uşor a mulţumire de sine. Încă unul a ajuns în turma cea sfântă…

   În acest timp credincioşii îşi caută dreptatea. Unde este patriarhul, mitropoliţii, episcopii? De ce nu se ridică ei împotriva masoneriei, a ateilor, a desfrânaţilor? Pe internet lumea cere dreptate şi patimă ortodoxă…

   Părintele a ieşit din biserică. Cu paşi domoli se îndreaptă spre casă. Inima îi pare grea şi atât de obosită. Din sufletul său a curs suflet, ca roua dimineţii ce străpunge cu blândeţe pământul cel  sterp. Poate în odaia sa va avea parte de un somn lung şi binecuvântat. Poate îngerii îi vor trimite lumină în vise. Poate lumea se  va schimba de mâine. Poate cei ce au plecat pe la casele lor vor reveni mai buni. Poate… Mirul continuă să miroase frumos. Câtă splendoare!

 sursa: http://poeziicatalindumitrean.blogspot.com/