Intr-o dimineata , dupa Sfanta Liturghie, Staretul se afla in biroul sau si discuta.
La un moment dat s-a adaugat celor de fata si un fiu duhovnicesc al sau, cu fiica sa de patru ani. Staretul a observat indata ca cea mica era manioasa si a cerut sa afle pricina. Deoarece aceea nu raspunse, a inceput tatal ei sa explice ca putin mai inainte lovise pe unchiul ei in timp ce glumea cu ea. In ciuda recomandarilor ce i s-au facut si a iertarii unchiului ei, ea nu ceruse iertare.
Atunci Staretul ii lasa pe toti in birou, o ia pe fetita de mana si merge in camera alaturata. De acolo telefoneaza unchiului ei, ii explica pricina telefonului si spune fetitei :
- Hai, copilul meu cel bun, cere iertare de la unchiul tau.
Cea mica insa tinea gura stransa.
- Un cuvintel este, spune-l, copilul meu cel bun. Iata, eu maine iti voi lua un dar. Spune acest cuvant scurt.
Cea mica rezista cu tacere indaratnica. Atunci Staretul a spus ca pentru sine : Vezi cum se teme diavolul de cuvantul acesta, chiar si cand il spune un copil mic ! Vezi cum a legat-o si n-o lasa !
Incercarea continua de mai bine de jumate de ora. La sfarsit, Staretul spune fetitei cu un ton mustrator:
- Asculta, copilul meu, daca nu ceri iertare nu vei avea ajutorul lui Dumnezeu si te vei imbolnavi. Ai auzit? Te vei inbolnavi !
Copila a inceput sa sopteasca printre dinti ” iertati “. Staretul insista:
- Mai tare, copilul meu, mai tare sa auda si diavolul si sa fuga departe!
Copila spune din nou putin mai tare. Atunci Staretul o saruta, ii da bani si o duce in birou, unde lasase pe vizitatori sa astepte.
- Dati-i toti cate o suta de drahme deoarece astazi s-a luptat cu diavolul si l-a biruit!
(“Crampeie de viata. Din viata si invatatura Parintelui Epifanie Teodoropulos”)
